joi, 5 august 2010

DENDROBIUM ~ORHIDEE~


Denumire populara: orhidee Dendrobium, orhidee de Singapore
Denumire stiintifica: Dendrobium sp.
Familie: Orchidaceae
Inaltime: 61 cm
Diametru: 61 cm
Expunere: medie; 25 - 50% umbra, lumina mai puternica iarna
Toleranta la caldura: medie
Temperatura: 21 - 30 C ziua, 7 - 18 C noaptea
Udare: pamantul trebuie tinut umed, mai uscat iarna
Umiditate: 50 - 75%
Fertilizare: de doua ori pe luna, mai putin iarna
Perioada de inflorire: primavara, toamna, iarna

Descriere
Dendrobium formeaza cel mai mare grup de orhidee, care contine mai mult de 1500 de specii si probabil mii de hibrizi. Ele sunt raspandite din Asia orientala si tropicala pana in Australia. Dimensiunile orhideelor Dendrobium variaza destul de mult - unele sunt mai mici decat o cutie de chibrituri, pe cand altele sunt specimene robuste, masurand mai mult de 1 metru in inaltime. Ca mai toate orhideele, Dendrobium sunt plante epifite care au nevoie de lumina multa si o buna circulatie a aerului. Unele orhidee Dendrobium sunt perene, iar altele au frunze cazatoare.

Unele au pseudobulbi, iar altele au radacini unite, asemanatoare rachitei. Datorita complexitatii acestui gen de orhidee, unele varietati pot inflori greu sau chiar deloc cand sunt cultivate ca plante de interior.

Sunt 2 categorii de Dendrobium, una care este de sera moderata si una de sera calda. La noi se gasesc cele de sera moderata si nepretentioase fata de lumina. Temperatura poate varia de la 14 - 26 grade, cu masurile preventive, care tin de umiditate si circulatia aerului.

O grupa a fost dezvoltata pe din Dendrobium nobile, originar din zona musonica. De aceea are nevoie de temperaturi relativ mai scazute si o perioda de repaus aproape complet lipsita de udare din octombrie pina in decembrie. Au nevoie lumina in semiumbra, dar nu trebuie expuse soarelui direct de amiaza.

Cealalta grupa de hibrizi a fost dezvoltata din Dendrobium phalaenopsis, care provine din zona calda, tropicala si subtropicala ( de ex. Filipine, Papua Noua Guineea) unde temperatura este mai ridicata si umiditatea de asemenea. Acestea nu au nevoie de perioada de repaus.

Calendar pentru ” descendentii” Dendrobium nobile

Luna Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie
Lumina semiumbra semiumbra umbra umbra umbra umbra
Temp. n:8 z:15 n:8 z:15 n:12 z:18 n:12 z:18 n:14 z:20 n:14 z:20
Udare saptaminal saptaminal saptaminal saptaminal 2x/sapt 2-3x/sapt
Vegetatie inflorire inflorire inflorire dezvoltare dezvoltare dezvoltare
Luna Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie
Lumina umbra umbra umbra umbra semiumbra semiumbra
Temp. n:14 z:20 n:14 z:20 n:14 z:20 n:14 z:20 n:12 z:18 n:8 z:15
Udare 2x/sapt 2x/sapt saptaminal pauza/rar pauza/rar pauza/rar
Vegetatie dezvoltare dezvoltare dezvoltare repaus repaus repaus

Exista aproximativ 1900 - 2000 de specii de Dendrobium in cultivare, deci florile pot fi foarte variate, de la 5 mm la 10 cm.


Tulpinile orhideei pot fi mai inalte de 60 cm si pot avea chiar mai mult de 20 de flori. Acestea dureaza intre 6 - 8 saptamani si sunt excelente ca flori taiate. Culorile includ aproape toate nuantele curcubeului - roz, lavanda, rosu, galben, portocaliu si multe combinatii. Orhideele de culoarea lavandei sau cele albe apar din abundenta pe plante bine dezvoltate si sunt foarte rezistente in timp; ele fac parte dintr-un grup prolific si apar frecvent direct pe tulpina. Dupa ce fiecare lastar a produs cateva radacini aeriene, acesta poate fi desprins de planta-mama si planta separat; lastarul va inflori mai des dupa un an.

Desi paleta de culori este foarte variata, majoritatea hibrizilor de orhidee Dendrobium care se gasesc in magazine sunt de obicei de culoarea lavandei, albi, auriu-galbeni sau combinatii ale acestor culori. Unele din speciile mai neobisnuite si chiar si hibrizi deosebiti, pot fi albastrui, ivorii, portocaliu sau rosu vibrant sau pot avea desene exotice. Majoritatea orhideelor perene nu sunt parfumate, desi speciile cu frunze cazatoare pot avea parfum de citrice sau coacaze.

Ingrijire si cultivare
Dendrobium are nevoie de lumina puternica; pamantul din ghiveci trebuie lasat sa se usuce putin intre udari, atunci cand orhideea nu este in floare.

Planta prefera compostul bine aerisit, format fie din fibre de feriga sau copac, fie pe baza de scoarta de copac si turba. Indiferent de compostul folosit, acesta trebuie sa fie aerisit, usor si sa nu se stranga in jurul radacinilor. Radacinile de orhidee Dendrobium nu tolereaza pamantul ud, imbibat cu apa; aceasta situatie duce inevitabil la putrezirea radacinilor. Stropirea ocazionala a foliajului cu apa ajuta la mentinerea umiditatii, mai ales in zilele toride. Orhideele suporta temperaturi de 7-35° C, idealul fiind intre 16-30° C.

Schimbarea ghiveciului la orhidee se face o data la doi ani, primavara, dupa ce a inflorit, sau cand incepe sa dea lastari noi (cand iese din perioada de repaus). Folositi un amestec de 10 parti scoarta de copac fin maruntita si 1 parte compost pentru orhidee, pentru ghivece mai mici.

Planta poate fi tratata cu fertilizator (25-9-9), pe toata perioada anului, intr-o concentratie de 1 lingurita la 3,8 litri.

Inmultire
Dendrobium poate fi inmultita prin butasi prelevati din tulpinile batrane (taiati dintre sectiuni) si asezati in compost proaspat, uscat. Planta se va ezvolta in curand de la noduri. Dendrobium este una din putinele tipuri de orhidee care infloresc din pseudobulbi/tulpini si pe lastarii tineri.

Un Dendrobium costa intre 25 - 60 RON, depinde de specie si calitatea plantei. De obicei, costa aproximativ 40 RON o planta matura.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu